Despre carte: 1978 / „... În cele din urmă zăvorul zdrăngăni, ușa s-a deschis. Înfășurată într-o eșarfă cenușie veche, o femeie destul de înaltă și slabă stătea în fața lui Mochalov. Pe chipul lui cenușiu și nesănătos, sprâncenele desenate neglijent erau puternic înnegrite. Părul negru, încă nepieptănat, ieșea de sub eșarfă. Catifea albastră de pe un gât alb subțire trebuia să-i dea femeii o aparență de jucăuș cochet. Durerea și suferința au provocat multe riduri fine, precum sticla crăpată, lângă gură și pe obraji. Totul la ea era jalnic și rău. Doar ochii, frumoși, albaștri, străluceau cu un foc extraordinar din cavitățile adânci, ușor violete și păreau să lumineze toată fața „Ea!”. – gândi Mochalov. „Ultima lui dragoste...” Nu-și mai amintea de la cine a auzit despre acest hobby Koltsovo, aproape de la Vasenka Botkin. Îmi amintesc, el i-a spus lui Mochalov despre acest roman Koltsov în tonuri atât de jucăușe. Și Mochalov, ca și Botkin, credea că Alioșa face asta din plictiseala Voronej, un fleac... Acum stătea uimit. Flacăra albastră a ochilor lui Varya ardea uniform, fără să se stingă. Mochalov și-a dat seama că nu era puțin lucru pentru Koltsov și, desigur, plictiseala Voronezh nu avea nimic de-a face cu asta. „Vei merge până la marginile pământului pentru ochi ca aceștia”, a gândit Mochalov, „vei uita totul”.…»